O instruire a funcționat dacă oamenii o consideră utilă, au învățat ce trebuia, fac altfel la locul de muncă și se vede un efect într-un indicator al companiei. Acestea sunt cele patru niveluri ale modelului Kirkpatrick: reacție, învățare, comportament, rezultate. În practică, evaluarea se oprește des la primele două, care sunt cele mai ușor de măsurat.
Ghidul arată ce dovedește fiecare nivel și ce nu, cum construiți un plan de verificare pornind de la rezultatul dorit și un exemplu complet, cu calcule: test înainte și după, test de retenție la 30 de zile, observare la locul de muncă și un indicator comparat cu un grup încă neinstruit.
Răspuns rapid. Verificați eficiența unei instruiri pe patru niveluri: reacția participanților (utilitatea percepută), învățarea (test înainte, după și la 30 de zile), comportamentul la locul de muncă (observare pe o listă de pași critici) și rezultatele (un indicator înainte și după, comparat cu un grup neinstruit). Stabiliți indicatorul și pragurile înainte de instruire.
Definiții
- Eficiența instruirii reprezintă măsura în care o instruire produce schimbarea urmărită: cunoștințe, comportamente la locul de muncă și rezultate.
- Modelul Kirkpatrick constă în patru niveluri de evaluare a instruirii, propuse de Donald Kirkpatrick într-o serie de articole publicate începând din 1959: reacție, învățare, comportament și rezultate.
- Transferul instruirii reprezintă aplicarea la locul de muncă a ceea ce s-a învățat, într-un mod care se menține în timp.
- Testul de retenție este un test dat la distanță de instruire (de exemplu, după 30 de zile) ca să vedeți ce s-a păstrat.
- Grupul de comparație constă în oameni sau unități asemănătoare care nu au primit încă instruirea și față de care comparați evoluția indicatorului.
Modelul Kirkpatrick pe scurt
Kirkpatrick Partners, compania care dezvoltă azi modelul, definește cele patru niveluri astfel (kirkpatrickpartners.com):
- Reacția: măsura în care participanții consideră experiența favorabilă, captivantă și relevantă pentru munca lor.
- Învățarea: măsura în care participanții dobândesc cunoștințele, abilitățile, atitudinea, încrederea și angajamentul urmărite.
- Comportamentul: măsura în care participanții aplică comportamentele critice la locul de muncă și sunt sprijiniți și trași la răspundere pentru asta.
- Rezultatele: măsura în care rezultatele organizaționale urmărite apar ca urmare a instruirii și a sprijinului oferit.
Varianta actuală a modelului cere ca planificarea să înceapă cu nivelul 4: ce rezultat vreți să schimbați și de ce. Mediul de lucru poate sprijini sau bloca progresul la fiecare nivel. Alți autori au propus un al cincilea nivel, randamentul investiției, calculat în bani (Jack Phillips).
Ce dovedește fiecare nivel și ce nu
| Nivel | Ce măsurați | Ce dovedește | Ce nu dovedește |
|---|---|---|---|
| 1. Reacție | Chestionar la final: utilitate, relevanță, intenția de aplicare | Cum a fost percepută instruirea; ce trebuie reparat la ea | Că oamenii au învățat sau vor aplica |
| 2. Învățare | Test înainte, după și la 30 de zile; demonstrație practică | Ce știu oamenii la o anumită dată | Că aplică la locul de muncă; că sunt competenți |
| 3. Comportament | Observare pe listă de pași, la 30–60 de zile | Ce fac oamenii efectiv, în condiții reale | Că schimbarea produce rezultatul dorit |
| 4. Rezultate | Indicator înainte și după, cu grup de comparație | Că indicatorul s-a mișcat mai mult unde s-a instruit | Că instruirea singură a produs diferența |
De reținut. Un test promovat nu garantează competența, iar o confirmare de citire nu dovedește înțelegerea. Fiecare nivel răspunde la altă întrebare; niciunul nu le înlocuiește pe celelalte.
Nivelul 1: întrebați despre utilitate, nu doar despre satisfacție
Cercetarea face diferența între reacțiile afective („mi-a plăcut”, „formatorul a fost bun”) și reacțiile de utilitate („îmi va folosi în muncă”). O sinteză a meta-analizelor publicată de Quality Improvement Center for Workforce Development arată că reacțiile sunt doar modest legate de cunoștințele imediate și nelegate de cele de după o perioadă; reacțiile de utilitate au o legătură modestă cu transferul la locul de muncă, iar cele afective nu au (QIC-WD, 2022, pe baza studiilor Sitzmann și colab., 2008, și Blume și colab., 2010).
Patru întrebări de utilitate, pe o scală de la 1 la 5:
- „Voi folosi ce am învățat în prima săptămână de lucru.”
- „Exemplele din instruire seamănă cu situațiile pe care le întâlnesc.”
- „Știu pe cine întreb dacă nu mă descurc la aplicare.”
- „Mă simt în stare să aplic procedura singur.” (încrederea în propriile forțe, pe care aceeași sinteză o leagă de învățare și transfer)
Nivelul 2: test înainte, după și la 30 de zile
Un singur test la final arată ce știe omul în acel moment. Trei măsurători arată mai mult: testul inițial spune de unde pornește grupul, testul final cât a câștigat, iar testul de retenție cât a păstrat.
- Folosiți întrebări de situație („Un client aduce un produs fără bon. Ce faceți întâi?”), nu întrebări de memorare a definițiilor.
- Folosiți variante diferite pentru testul inițial, final și de retenție, din aceeași bancă de întrebări, ca rezultatul să nu reflecte doar memorarea întrebărilor.
- Stabiliți pragul înainte și spuneți ce se întâmplă sub prag: reluarea unui capitol, nu o sancțiune.
Nivelul 3: observarea la locul de muncă
Comportamentul se verifică acolo unde se întâmplă. Scrieți lista pașilor critici ai sarcinii (de obicei 5–8), apoi un observator instruit urmărește fiecare om la o situație reală, la 30–60 de zile de la instruire.
- Cine observă: managerul direct sau un coleg cu experiență, care a primit aceeași listă și un exemplu de notare.
- Ce notează: fiecare pas făcut sau nefăcut, nu o impresie generală.
- Ce urmează: feedback pe loc și, pentru pașii ratați de mulți oameni, o corecție a instruirii sau a procesului.
Oamenii lucrează adesea altfel când știu că sunt observați. Repetați observarea sau combinați-o cu date din sistem (de exemplu, operațiunile anulate) ca să nu vă bazați pe o singură zi.
Nivelul 4: indicatorul și grupul de comparație
Alegeți indicatorul pe care instruirea ar trebui să-l miște înainte de a o proiecta. Măsurați-l pe aceeași durată înainte și după. Ca să separați efectul instruirii de restul schimbărilor (sezon, campanii, personal nou), instruiți întâi o parte din unități și comparați-le cu cele instruite mai târziu.
Corelația nu dovedește cauzalitatea. Chiar și cu grup de comparație, rezultatul este o estimare. Spuneți asta în raport și nu prezentați diferența drept efectul sigur al instruirii.
Exemplu complet: instruirea pe procedura de retur
Exemplu ipotetic. Date fictive. O rețea de retail cu cinci magazine introduce o procedură nouă de retur, cu șase pași. Trei magazine (grupul A, 24 de consultanți) sunt instruite în martie; celelalte două (grupul B) în iunie. Indicatorul ales înainte de instruire: procentul retururilor cu erori (sumă greșită, retur fără bon verificat, produs neînregistrat).
Nivelul 1. Din 24 de participanți din grupul A, 22 au completat chestionarul. La „Voi folosi ce am învățat în prima săptămână”, 19 au răspuns 4 sau 5: 19 ÷ 22 = 86%.
Nivelul 2. Media testului inițial a fost 58%, a testului final 86%, iar a testului de retenție, la 30 de zile, 79%. Câștigul imediat este de 28 de puncte procentuale, iar retenția pierde 7. Cu pragul de 80%, au trecut testul final 21 de oameni din 24 (87,5%), dar testul de retenție doar 16 (66,7%).
Nivelul 3. Managerii au observat 20 dintre cei 24 de consultanți la un retur real, în aprilie. 15 au făcut toți cei șase pași: 15 ÷ 20 = 75%. Din cele 5 observări incomplete, 4 au ratat același pas: verificarea bonului în sistem.
Nivelul 4. Retururile cu erori, pe ianuarie–februarie (înainte) și aprilie–mai (după):
| Grup | Înainte (ian.–feb.) | După (apr.–mai) | Schimbare |
|---|---|---|---|
| A, instruit în martie | 48 din 800 = 6,0% | 30 din 750 = 4,0% | −2,0 puncte procentuale |
| B, încă neinstruit | 30 din 500 = 6,0% | 27 din 540 = 5,0% | −1,0 punct procentual |
| Diferența A − B | — | — | −1,0 punct procentual |
Erorile au scăzut și în magazinele neinstruite, probabil din alte cauze (procedura scrisă a fost trimisă tuturor, iar aprilie are alt volum). Estimarea efectului instruirii este diferența dintre grupuri: aproximativ un punct procentual. Pe 750 de retururi în două luni, asta înseamnă în jur de 7–8 retururi cu erori în minus. Numerele sunt mici, deci concluzia rămâne prudentă.
Ce decide compania din cele patru niveluri: reacția și testul final arată bine, dar retenția și observarea arată același punct slab, verificarea bonului. Cursul pentru grupul B primește un exercițiu pe acest pas, iar la casă se adaugă o listă scurtă de verificare. Retenția și observarea se repetă după instruirea grupului B.
Cum construiți planul de verificare în șapte pași
- Porniți de la rezultat. Ce indicator trebuie să se schimbe și cât? Dacă nu găsiți niciunul, întrebați-vă dacă instruirea e răspunsul potrivit.
- Scrieți comportamentele critice care ar trebui să miște indicatorul. Ele devin lista de observare.
- Stabiliți ce trebuie știut pentru acele comportamente. Din asta scrieți testele.
- Măsurați înainte: indicatorul pe ultimele luni și testul inițial.
- Instruiți în etape, dacă se poate, ca să aveți un grup de comparație.
- Măsurați după: chestionarul la final, testul final, testul de retenție la 30 de zile, observarea la 30–60 de zile, indicatorul pe aceeași durată ca înainte.
- Decideți: ce schimbați la instruire, la proces sau la sprijinul managerilor. Scrieți decizia lângă cifre.
Sfat practic. Faceți planul de verificare pe o singură pagină, cu un rând pe nivel: ce măsurați, cum, când și cine răspunde. Dacă un rând rămâne gol, ați aflat dinainte ce nu veți putea spune după.
Ce cere legea și ce rămâne recomandare
Codul muncii prevede că formarea profesională și evaluarea cunoștințelor se fac pe baza standardelor ocupaționale și că angajatorul cu peste 20 de salariați elaborează și aplică anual un plan de formare profesională, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanților salariaților (Legea nr. 53/2003, art. 192 alin. (2) și art. 195, verificate pe Portalul legislativ la 18 octombrie 2026). Legea nu cere măsurarea eficienței pe cele patru niveluri: aceasta este o practică de management.
Atenție. Instruirile de securitate și sănătate în muncă au reguli proprii de efectuare, verificare și consemnare. Ele sunt tratate în ghidul despre evidența instruirilor pentru control; metoda de aici le poate completa, nu înlocui.
Cum faceți verificarea în Pulsika
Modulul Instruire și teste acoperă nivelul 2 și urmărirea, iar alte module ajută la nivelurile 1, 3 și 4:
- Teste: un curs poate avea test final, iar testele pot fi și independente. Fiecare test are prag de promovare (implicit 70%, modificabil în setări), număr de încercări, timp limită și, opțional, un număr de întrebări alese aleatoriu din bancă la fiecare încercare. Răspunsurile libere le notează o persoană cu drept de corectare.
- Testul inițial și cel de retenție: alocați teste independente, separate de testul final (un test se poate duplica, iar copia se modifică pentru a avea altă variantă de întrebări), cu data „Disponibil de la” fixată, de exemplu, la 30 de zile după curs.
- Urmărirea: lista unei alocări arată starea, progresul, scorul, încercările și termenul fiecărui participant și se exportă în Excel. Indicatorii „Instruire finalizată la timp”, „Scor mediu la teste” și „Instruire restantă” pot intra în fișele de evaluare, pe persoană sau pe unitate.
- Observarea (nivelul 3): o grilă din Evaluări poate conține pașii critici ca listă de bifat, fiecare cu punctele lui; managerul o completează lunar sau trimestrial pentru oamenii lui, iar rezultatul intră în scor. Pentru verificări pe unitate, nu pe persoană, auditul intern are liste de verificare cu punctaj și puncte critice.
- Reacția (nivelul 1): un chestionar cu întrebări pe scala 1–5, adresat unei unități, unui departament, unei funcții sau unei zone; la cele anonime, rezultatele apar după închidere și doar de la 5 răspunsuri în sus.
Ce nu face aplicația: nu calculează automat diferența dintre grupul instruit și cel de comparație; indicatorul de rezultat îl comparați dumneavoastră, pe unități. Pentru a vedea cursurile, testele și evaluările cu date, intrați în compania demo.
Greșeli frecvente
- Doar chestionarul de satisfacție. Corectați: întrebări de utilitate plus cel puțin un test și o observare.
- Testul final folosit ca dovadă de competență. Corectați: retenție la 30 de zile și observare la locul de muncă.
- Indicatorul ales după instruire, printre cei care s-au mișcat. Corectați: alegeți-l și notați-i valoarea înainte.
- Fără grup de comparație, toată scăderea erorilor este atribuită instruirii. Corectați: instruire în etape, cu unități comparabile.
- Observare fără listă. Corectați: pași critici scriși, același mod de notare pentru toți observatorii.
- Rezultatele slabe puse doar pe seama oamenilor. Uneori problema este procesul sau lipsa sprijinului managerului. Corectați: întrebați și ce a împiedicat aplicarea.
Întrebări frecvente
Ce este modelul Kirkpatrick?
Modelul Kirkpatrick este un cadru de evaluare a instruirii pe patru niveluri: reacția participanților, învățarea, comportamentul la locul de muncă și rezultatele pentru organizație. Donald Kirkpatrick l-a publicat într-o serie de articole începută în 1959. Varianta actuală cere ca planificarea să înceapă cu nivelul 4, adică rezultatul urmărit, și să coboare apoi spre celelalte niveluri.
Este suficient un chestionar de feedback la finalul cursului?
Nu. Chestionarul arată cum a fost percepută instruirea și ce trebuie îmbunătățit la ea. Reacțiile sunt doar modest legate de cunoștințele imediate și nelegate de cele de după o perioadă. Întrebările despre utilitate au o legătură modestă cu aplicarea la locul de muncă, cele despre satisfacție niciuna, dar nici primele nu înlocuiesc testul, observarea și indicatorul.
Când se face testul de retenție?
Un interval practic pentru testul de retenție este de 30 de zile după instruire, când oamenii au avut ocazia să aplice, dar nu au trecut luni întregi. Folosiți întrebări diferite de cele din testul final, din aceeași bancă și de aceeași dificultate. Diferența dintre testul final și cel de retenție arată ce trebuie reîmprospătat.
Cum măsurați schimbarea comportamentului la locul de muncă?
Scrieți lista pașilor critici ai sarcinii, apoi un observator instruit urmărește fiecare om într-o situație reală, la 30–60 de zile după instruire. Notați fiecare pas făcut sau nefăcut. Repetați observarea sau combinați-o cu date din sistem, pentru că oamenii lucrează adesea altfel când știu că sunt urmăriți.
Cum arătați că instruirea a îmbunătățit un indicator?
Măsurați indicatorul pe aceeași durată înainte și după instruire și comparați-l cu un grup de unități încă neinstruite. Diferența dintre schimbările celor două grupuri este o estimare a efectului. Nu este o dovadă: alte schimbări pot afecta grupurile diferit. Spuneți în raport cât de mari sunt numerele și ce alte cauze ar putea exista.
Ce faceți dacă rezultatele nu se îmbunătățesc după instruire?
Căutați nivelul la care s-a oprit lanțul. Dacă testul arată că oamenii știu, dar observarea arată că nu aplică, problema poate fi procesul, timpul sau sprijinul managerului, nu cursul. Dacă testul arată că nu știu, refaceți instruirea. Dacă aplică și indicatorul tot nu se mișcă, comportamentul ales nu era cel potrivit.
Trebuie evaluate toate instruirile pe patru niveluri?
Nu. Evaluarea completă costă timp, deci folosiți-o pentru instruirile importante, scumpe sau legate de riscuri. Pentru restul, un chestionar de utilitate și un test sunt de obicei suficiente. Stabiliți dinainte criteriile, de exemplu numărul de participanți, costul și impactul unei greșeli, ca alegerea să nu depindă de cine organizează instruirea.
Ce faceți mai departe
Alegeți instruirea cea mai importantă din trimestrul următor și scrieți planul de verificare pe o pagină, pornind de la indicator. Competențele pe care le urmăriți le găsiți în matricea competențelor, iar dezvoltarea individuală în planul individual de dezvoltare. Pentru indicatorul de rezultat, ghidul despre indicatorii de activitate și de rezultat vă ajută să-l alegeți. Cursurile, testele și evaluările le puteți vedea în compania demo.